Ciuperci pe dune de nisip

Dune de nisip

"A promise is a promise" (întâmplarea face să existe și o carte (ilustrată pentru copii), scrisă de Robert Munsch), dar eu vreau să subliniez faptul că o promisiune trebuie respectată indiferent de condiții. Astfel, i-am fost promis lui Radu, să nu uit de el și cu toate că în jurul Constanței găsește doar dune de nisip, să îi ofer posibilitatea să găsească ciuperci și în acest habitat ostil (știm cu toții cât de deranjant este nisipul, mai ales dacă ne intră pe sub costumul de baie)...

Dunele de nisip pot fi de foarte multe tipuri, dar cel mai des întâlnite sunt cele de coastă; acestea se datorează fie acțiunii vântului, fie a apei, fie amândurora. Ele nu sunt totalmente sterpe, sunt o combinație de nisip, pietre și vegetație (ierburi și arbuști), putând oferi zone de intimitate și protecție diferitelor viețuitoare (printre care se numără și ciupercile). Ciuperci asociate acestor dune de nisip sunt și ele multe, nu cred că le (voi) pot aminti pe toate, în schimb am să încerc să le amintesc pe cele mai des întâlnite specii din acest habitat neprimitor.

Bureciorul de nisip (Psathyrella ammophyla), este o ciupercă de talie mică, banală, maronie, fragilă, necomestibilă, ce descompune resturile vegetale ale ierbii Ammophila arenaria de pe plajele noastre. De multe ori este ignorată datorită dimensiunii sale relativ mici. Este o ciupercă ce iubește căldura, sezonul ei de fructificare este în vară-toamnă, când crește în grupuri de căteva exemplare, de multe ori îngropate în nisip.

Bureciorul cu tencuială (Psathyrella arenulina), este o ciupercă din același gen ca și cea precedentă și foarte asemănătoare, cu pălărie ce nu depășește 5cm în diematru, maronie, necomestibilă, saprofită și ea pe resturi vegetale. Diferența între eel este la nivel de ADN, precum că P. ammophyla este o psecie Europeană, iar P. arenulina este o specie Nord Americană. Ambele sunt considerate specii protejate.

Champignonul dunei (Agaricus devoniensis), specie de ciupercă comestibilă (dacă reușiți să scoateți tot nisipul din ea, altfel veți simți senzația "plăcut[" creată de nisipul de sub dinți...). Este o specie saprofită și aceasta, destul de răspândită în Europa (zona de coastă), dar cu toate astea destul de rar întâlnită. Sezonul de fructificare este deasemeni vară-toamnă.

Seul nisipului (Laccaria trullisata), este o ciupercă considerată a fi comestibilă, dar fără un gust deosebit și dealtfel în totdeauna va păstra fire de nisip (se curăță foarte greu). Este o specie micorhiză asociată pinului, care crește în zona de coastă, pe dune de nisip, în sezon de vară-toamnă. Lamele sale de culoare mov o deosebesc de oricare altă ciupercă, făcând identificarea sa foarte ușoară.

Ciuperca plopului (Tricholoma populinum) este o ciupercă des întâlnită, specie micorhiză exclusivă sub plopi în zone nisipoase. Iar datorită coloritului său maroniu este greu de distins sub frunzele căzute, toamna. Considerată necomestibilă din cauza gustului amar, (pălăriile sunt mai puțin amare).

Pâlnioara mării (Laccaria maritima), considerată de către unii specialiști o subspecie pentru Laccaria trullisata, specie de sine stătătoare de către altții, este o ciupercă comestibilă asociată și ea pinului. Se deosebește de prima prin forma sporilor si firele miceale albicioase de la baza piciorului. 

Buretele zbârlit (Inocybe impexa), specie micorhiză asociată pinului și zonelor de coastă, dunelor de nisip. Este o ciupercă toxică ca toate suratele sale, care majoritatea conțin muscarină, dar sunt întâlnite și alte toxine cum ar fi psilocibina. Este o ciupercă ușor de recunoscut datoprită pălăriei și al habitatului specific.

Buretele vulpii (Inocybe vulpinella), specie micorhiză asociată vegetației specifice dunelor de nisip, unde vom întâlni în apropiere de sălcii, plopi, arini, în grupuri mici. Este o ciupercă toxică ca toate suratele sale, care majoritatea conțin muscarină, dar sunt întâlnite și alte toxine cum ar fi psilocibina. 

Buretele dunei (Inocybe dunensis), specie micorhiză asociată salciei, pinului și dunelor de nisip, unde vom întâlni în grupuri mici. Este o ciupercă toxică ca toate suratele sale, care majoritatea conțin muscarină, dar sunt întâlnite și alte toxine cum ar fi psilocibina.Specific acestei specii este mirosul acru, acidulat, pișcos.

Ceșcuțele plajei (Geopora arenicola), este o specie rară Europeană, întâlnită pe zona de coastă (dune de nisip), unde va forma un ascocarp subteran pentru aproape tot anul, ieșind la suprafață doar în primăvara pentru a-și elibera sporii. Crește până în maxim 3cm diamentru și este o specie toxică în stare crudă. Este protejat.

Hohenbuehelia culmicola, este o ciupercă pentru care nu am găsit nici o denumire populară, este o specie saprofită pe iarba de mare, specific Europeană, foarte rară, care se întâlnește exclusiv în zonele de plajă, unde dunele de nisip sunt în continuă transformare, mișcare. Face parte din familia Pleurotaceaelor și majoritatea speciilor din acestă familie sunt comestibile.

Paloșul lui Hadrianus (Phallus hadriani), este poate cea mai populară ciupercă a zonelor de plajă din întreaga lume, datorită aspectului și mirosului caracteristic. Comestibilă în stadiu de ou, dar și la maturitate când se va consuma doar piciorul. Este o ciupercă saprofită a cărei reproducere se bazează exclusiv pe ajutorul insectelor (muștelor).

Băloasa dunei (Hygrocybe conicoides), seamănă foarte mult cu Pălăria vrăjitoarei, dar cu diferența că i se înnegrește doar piciorul. Este una dintre cele mai răspândite specii de Hygrocybe în Europa, considerată a fi comestibilă, dar din cauza nisipului acumulat aceasta devine neplăcută. Este o specie saprofită și aceasta pe iarba de mare.

Cavalerul dunei (Melanoleuca cinnereifolia), specie saprofită pe iarba de mare, pe un sol bogat in calciu; este o ciupercă pe care o vOm întâlni în sezon de vară-toamnă, comestibilă dar cu gust "sărat", se recomandă precauția deoarece speciile de Melanoleuca sunt foarte greu de identificat. O caracteristică a acestei specii sunt lamele cenușii de unde își trage și epitetul denumirii sale, prrecum "cucuiul" pălăriei. 

Păhăruțe de nisip (Peziza ammopyhla), specie saprofită și ea pe iarba de mare, necomestibilă, cu răspândire mare, dar întâlnită doar ocazional, la limita plajei, de la începutul primăverii până toamna târziu. Identificarea sa este destul de dificilă, seamănă cu Geopora arenicole atât în stadiu tânăr căt și cel de maturitate. Identificarea corectă se face doar pe baza de ADN.

Ciuperci asociate solurilor nisipoase sunt foarte multe,  nu mai insist asupra altora, ați prins ideea, sunt de toate; mici și mari, comestibile, toxice, cu lame, fără lame, îngropate sau la suprafață ... totul depinde doar de noi, unde căutăm ciuperci. Și ca să nu credeți că soluri nisipoase sunt doar la mare, vă reamintesc că Steluța cu franjuri (Geastrum fimbriatum), este o astfel de ciupercă, care preferă solurile nisipoase. Și exemplele pot continua ... dar cred că ajunge.