Gheba pucioasă (Hypholoma fasciculare)

Hypholoma fasciculare

Prietenii îi lăudau vinul făcut în casă (gustul și calitatea), dar eu n-am reușit să îl apreciez niciodată; și nu pentru că nu avusesem ocazia să gust, ci pentru că, pur și simplu, nu-mi era pe plac. Bunicul; căci despre el este vorba; își pregătea butoaiele atent, încă dinaintea culesului strugurilor, dar din tot acel ritual eu rețin doar partea cu mirosul. Un miros deranjant, neplăcut, pe care astăzi îl regăsesc, oarecum,  la ciuperca Gheba pucioasă (Hypholoma fasciculare)...

Este drept că ciuperca nu își trage denumiera de la această caracteristică care este mai mult sau mai puțin evidentă, dar pentru mine evocă ritualul pregătirii butoaielor de vin, toamna.

Dacă analizăm denumirea sa, Hypholoma înseamnă "ciupercă cu fire, ațe..." care, în cazul de față, face referire la vălul parțial care unește pălăria cu piciorul și este evident mai ales la exemplarele tinere. (Unii autori susțin că, de fapt, s-ar referi la rizomorfele ciupercii, ce se pot observa foarte ușor la baza piciorului...). Epitetul de fasciculare vine din latinul fasces, adică grup cu un centru de control, bază comună. Denumirile sale populare sunt mai grăitoare: “Gheba pucioasă” sau “Smocul sulfuros” și ambele denumiri fac referire mai mult la coloritul ca de sulf al ciupercii, precum şi caracteristicii  de a apărea în grupuri concentrate.

Hypholoma fasciculare este o ciupercă comună, multi-anuală, întâlnită mai ales pe vreme răcoroasă, când va crește pe cioturi aflate în descompunere, în colonii cu exemplare numeroase. Deoarece coloritului ciupercii (al pălăriei) cunoaște o variație foarte largă, de cele mai multe ori fiind întâlnită şi în alte nuanțe față de cele prezentate în majoritatea îndrumarelor; dar şi pentru că se intîlneste in zone diferite, se presupne că ar exista mai multe specii de ciuperci încă nedescrise, grupate sub denumirea generică de Hypholoma fasciculare. Ele apar, însă, grupate toate sub aceași denumire de Hypholoma fasciculare. Rămâne ca viitorul și știința să clarifice acest aspect. 

Cele de mai sus sunt probate şi de faptul că Gheba pucioasă este considerată a fi toxică în Europa dar "comestibilă" în America de Nord. Însă ambele varietăți ale ciupercii prezintă același gust puternic, amar, care, la urma urmei, ar face-o necomestibilă. Cu toate că nu sunt înregistrate cazuri de deces din cauza acestei ciuperci, ea poate provoca neplăceri majore; toxinele sale nu sunt cunoscute integral, dar s-au identificat până în prezent două dintre acestea, denumite fasciculol E și fasciculol F; toxine care la un interval de 5-10 ore de la consumare, pot provoca dureri de stomac, diaree, greață, vomă, leșin sau, mai rar, paralizie temporară, halucinații. Aceste simptome dispar în general după câteva zile, de la sine.

Dar să nu privim doar aspectele negative ale ciuperci. Gheba pucioasă este o armă biologică foarte eficientă în combaterea unei boli fungicide a pădurilor de rășinoase. Este vorba, în cazul de față, despre ciuperca Armillaria solidipes. Pentru cei care încă nu știu Armillaria mellea (Gheba de miere) și Armillaria solidipes, conform majorității îndrumarelor sunt una și aceași ciupercă, (totuși există autori care le separă pe cele două, ca fiind specii diferite, deoarece A. solidipes nu prezintă coloritul ca de miere specific "denumirii" ci prezintă o culoare maronie mult mai închisă).

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

Caracterizarea ciupercii Hypholoma fasciculare:

Pălăria: 2-5 cm diametru, la început globuloasă, emisferică ca apoi să se aplatizeze; prezintă uneori un gurgui central foarte extins. Cuticula are culoarea galbenă ca de sulf, foarte aprinsă, dar poate fi și de o culoare mai închisă, de un roşu-ruginiu în mijloc. Este complet netedă şi lucioasă. Câteodată, în locul gurguiului se poate observa o mică adâncitură (cum se poate vedea și în imaginea de mai sus).Prezintă urme ale vălului trecător pe marginea pălăriei.

Lamele: sunt dese, înalte, galbene ca sulful şi perfect aderente la picior. La început galbene, apoi trec într-un verde-oliv pentru ca la maturitate să capete nuanţe de maro-închis.Spori de culoare maroniu-mov.

Piciorul: 3-10 cm lungime, 4-10mm grosime, este foarte subţire, mai mult sau mai puțin cilindric sau subţiat către bază, şerpuit, de aceeaşi culoare cu pălăria, dar cu nuanţe mai palide, cu urmele unui inel fals, care dispare repede. La exemplarele tinere se observă, între picior şi pălărie, o cortină galbenă foarte fină care rămâne parţial lipită de marginea pălăriei, formând o membrană subţire şi franjurată; care, de altfel, rămâne lipită şi de picior, ca un inel fals. Piciorul este galben mai mult sau mai puţin închis, iar la bază are tendinţa să devină maroniu.

Carnea: este galbenă, fragedă şi fibroasă, cu miros neplăcut ( mai mult sau mai puțin evident ) şi gust foarte amar.

Distribuția>: Specie saprofită ce creşte în grupuri de până la sute de exemplare pe buştenii în stare de putrefacţie în păduri de foioase şi de conifere. Se întâlnește de la câmpie la munte pe toată durata anului, dar cu preferință pentru temperaturi mai coborâte şi zone răcoroase.O vom regăsi și pe timpul iernii dacă vremea este blândă.

Comestibilitatea: otrăvitoare.

Sinonime: Agaricus fascicularis, Pratella fascicularis, Agaricus sadleri, Naematoloma fasciculare, Hypholoma fasciculare var. pusillum, Naematoloma capnoides var. pusillum, Psilocybe fascicularis var. pusilla.