Gălbiorul tuciuriu (Faerberia carbonaria)

Faerberia carbonaria

Vă place să ieșiți la iarbă verde? La margine de pădure; unde susurul pârâului cu apă cristalină, să acopere decibelii manelelor ce scapă dintre blocuri? În acest peisaj de vis veți frige una-doua grătare de porc, zemoase, de să-ți curgă grăsimea până la coate?... (Nici nu se pune problema curățeniei, fiindcă știu sigur că nu veți lăsa nimic în urma voastră, cu excepția vetrei de foc). Vatră, care să amintească trecător de incursiunea voastră în sânul naturii ...

Dacă răspunsul vostru este: da; să recapitulîm: am curățat locul și rămân în urma noastră doar cărbunii din vatra focului. Dar cum cărbunii sunt o sură bogată în carbon, această vatră, curând va fi contestată de organismele naturii. Deoarece plantele accesează mai greu această sursă de carbon, ea își va fi disputa uzufructul în primul rând printre ciuperci. Ciuperci care ulterior vor înlesni accesul plantelor ... Ciupercile care se dezvoltă pe astfel de vetre, sunt multe și majoritatea sunt de dimensiuni mici, însă sunt și câteva excepții dintre care azi v-aș povesti despre Gălbiorul tuciuriu (Faerberia carbonaria).

Această ciupercă este unică la rândul ei, deoarece nu mai există incă una la fel. Încercarea de a o cuprinde într-un gen, o devedesc numeroasele ei sinonime; astfel, de la prima sa descriere din 1805 ca fiind Merulius carbonarius până la acceptarea sa ca și specie și gen de sine stătătoare în 1981 (Faerberia carbonaria), ea a cunoscut multe denumiri, plasând-o dintr-un gen în altul. Deși majoritatea sinonimelor o plasau în genul Cantharellus, ea se înrudește direct cu specii de Polyporaceae.

Gălbiorul tuciuriu (Faerberia carbonaria), se dezvoltă pe vetre de foc părăsite (bătrâne de câțiva ani), unde datorită coloritului său cenușiu se camuflează perfect în peisaj, devenind foarte greu observabilă. Fiind o ciupercă rară recomand la rândul meu protejarea sa, dacă o găsiți, nu o distrugeți, nu are valoare culinară dar în schimb este de mare ajutor naturii. Ocrotiți-o și implicit ocrotiți prin asta natura; pentru că depindem de natură mai mult decât dorim a recunoaște.

Descrierea ciupercii:
Regnul: Fungi
Diviziunea:  Basidiomycota
Clasa: Agaricomycetes
Ordinul: Polyporales
Familia: Polyporaceae
Genul: Faerberia
Specia: Faerberia carbonaria
Sinonime: Merulius carbonarius, Cantharellus umbonatus, Merulius umbonatus var. carbonarius, Merulius umbonatus subsp. carbonarius, Cantharellus carbonarius, Geopetalum carbonarium, Lentinus carbonarius, Merulius leucophaeus, Cantharellus anthracophilus, Cantharellus radicosus.
Specie protejată: da.

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

•••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••••

Aparatul fructifer: de 3-6cm, în formă de pâlnie, cu suprafața superioară netedă, catifelată , de culoare cenușiu-maronie. Cu margine multă vreme laminată, iar când la maturitate se destinde, prezintă o muchie ascuțită, cese va crăpa din loc în loc spre interior. Interiorul pâlniei devine tot mai mai solzos, dar fără a deveni dur.

Lamele: sunt decurente, ramificate, de culoare mai deschisă, albicios-cenușii, cu margini boante ce coboară ca niște pliuri peste picior.

Piciorul: de culoare gri-maroniu, poate fi centric sau excentric, de formă conică ce se subțiază spre bază.

Carnea: de culoare albicioasă, subțire, fibroasă. Cu miros plăcut dar fără gust.

Distribuția: specie rară, saprofită pe materialul lemnos din vetrele părăsite. Crește în grupuri cu mai multe exemplare (conform informațiilor deținute în Europa, dar am convingerea că și pe alte contiennte), în zona de munte, în sezon de toamnă.

Comestibilitatea: necomestibilă.