Russulaceae part. 2

Evoluția speciilor Russula și Lactarius

Identificare în natura a speciilor de Russula este relativ ușoară. Tradiția populară spune așa: "dă cu ciuperca de pământ, de un copac sau de un prieten ... și urmărește-o cum aceasta "explodează" în multe bucăți mărunte". Dacă da, aceasta va confirma fragilitatea ciupercii (în speță a lamelor) și identificarea familiei din care face parte ciuperca, ceea ce în general este îndeajuns deoarece aceste ciuperci nu pot cauza mai mult disconfort decât un deranj gastrointestinal...

 (cu excepția speciei Russula subnigricans). Dacă extindem această idee puțin mai departe, Michael Kuo, susține ideea cum că  identificare mai avansată a acestor specii (Russula) este o glumă amară, atâta timp cât diferențele dintre specii sunt de ordinul nuanțelor care pot avea caracter aleator foarte mare.

Mai sus numitul cercetător, continuă munca începută de colegul său Steven L. Miller publicată în lucrarea "A molecular phylogeny of the Russulales including agaricoid, gasteroid and pleurotoid taxa (2001)" conform căreia merge mai departe pe asemănarea bine cunoscută între speciile Russula și Lactarius și încearcă să umple golurile lăsate de către Miller, prin care se încearcă să se arate strămoșul comun a celor două familii. Teoriile evoluționiste de azi se bazează pe studii de ADN și evoluția acestora (acesta fiind și direcția pe care acești cercetărori se bazează în afirmațiile lor). Nu doar teoretizează, ci încearcă să demonstreze cu ajutorul evoluției ADN-ului cele menționate mai sus.

Subliniind idea lui Kuo de cât de dificilă poate fi identificarea diferitelor specii de Russula, v-am pregătit o mică comparație între 3 astfel de specii. Dar subliniez și eu la rândul meu, aceste 3 specii nu sunt singurele care se pot confunda între ele, specii de Russula cu un colorit roșiatic mai sunt foarte multe și acestea variind în intensitatea culorilor pe durata de viață, probabilitatea de confuzie este foarte ridicată.

I

II

III

IV

V

VI

VII

VIII

IX

X

XI

XII

Russula rosea

Russula nobilis

Russula emetica

Caracterizarea ciupercilor Russula rosea, Russula nobilis respectiv Russula emetica:

Russula rosea Pâinișoara oilor Russula rosea	Russula nobilis Vinețica nobilă Russula nobilis	Russula emetica Vinețica focului Russula emetica
Pălăria de 5-12 cm diametru, iniţial bombată ca apoi treptat să fie plată, câteodată adâncită, cu marginea netedă şi fără striaţii, întâi răsfrântă spre picior, apoi complet întinsă şi uneori, cu lobi. Cuticula este netedă, uscată şi catifelată, prezintă culori de la roşu-aprins la roz-închis, în tonalităţi câteodată mai vii în centru. Are zone decolorate, diferite ca întindere, albe sau gălbui, uneori chiar totalmente albicios sau gălbui.Cuticula îndepărtându-se greu sau deloc. Lamele sunt foarte dese și fragile, delicate, nu prea înalte şi uşor aderente la picior; de culoare crem-deschis. Spori de culoare crem deschis, palid. Piciorul, 4-10 cm lungime și 1-2cm grosime, cilindric sau puţin îngroşat la bază, plin, foarte consistent şi fragil, deseori cu aspect zgrunţuros. Piciorul este de obicei de culoare albă, dar poate fi colorat și cu cărămiziu sau rozaliu. Nu prezintă inel. Carnea este albă, foarte compactă, tare, dar relativ fragilă, cu miros de fructe şi gust amărui. Distribuția: specie micorhiză în special mesteacănului, frecvent întâlnită în pădurile de foioase, dar poate fi întâlnită și sub conifere, cunoaște o răspândire largă de la deal la munte. O întilnim din iulie până în octombrie. Comestibilitate: comestibilă. Sinonime: Russula lepida, Russula lepida var. lactea, Agaricus lacteus, Russula lactea, Russula linnaei, Russula lepida var. alba.	Pălăria de 3-9 cm diametru, iniţial bombată ca apoi treptat să fie plată, foarte rar adâncită, cu marginea netedă şi fără striaţii, întâi răsfrântă spre picior, apoi complet întinsă şi uneori, cu lobi. Cuticula este netedă, uscată şi catifelată, prezintă culori de la roşu-aprins la roz-închis, în tonalităţi câteodată mai vii în centru. Are zone decolorate, diferite ca întindere, albe sau gălbui, uneori fiind chiar totalmente albicioasă. Cuticula îndepărtându-se greu sau deloc, coloritul cărnii imediat sub cuticulă este roșiatică sau roz. Lamele sunt foarte dese și fragile, nu prea înalte şi uşor aderente la picior; de culoare albă, uneori cu nuanțe de verzui. Spori de culoare albă. Piciorul, 3-8 cm lungime și 1-1,5cm grosime, cilindric sau puţin îngroşat la bază, plin, foarte consistent şi fragil, deseori cu aspect zgrunţuros. Piciorul este de obicei de culoare albă. Nu prezintă inel. Carnea este albă, foarte compactă, tare, dar relativ fragilă, cu miros șters ca de nuci de cocos şi gust foarte iute. Distribuția: specie micorhiză în special fagului,frecvent întâlnită în pădurile de foioase, cunoaște o răspândire largă de la deal la munte. O întilnim din iulie până în octombrie. Comestibilitate: necomestibilă. Sinonime: Russula mairei, Russula fageticola, Russula mairei var. fageticola.	Pălăria de 3-10 cm, este, iniţial convexă, apoi, din ce în ce mai plată, ca la sfârşitul maturizării mult adâncită şi cu mici cocoaşe, cu marginea striată în special la ciuperca matură. Cuticula uşor de îndepărtat, este netedă, lucioasă şi lipicioasă, când vremea este umedă. Coloritul pălăriei de la roşu-aprins la roz-deschis, cu pete mai decolorate albe sau ocru. (Coloritul pălăriei pare să fie solvabil în apă). Lamele nu sunt dese, deseori despicate, foarte înalte şi aderente sau nu la picior. Lamele sunt de culoare albă, darse îngălbenesc la ciuperca matură din cauză sporilor. Spori de culoare albă sau crem-deschis. Piciorul de 4-9 cm lungime și 0,7-2cm grosime, relativ compact şi solid, este cilindric, cu baza uneori îngroşată, alteori subţiată, şi are la suprafaţă un aspect zgrunţuros, foarte fin, dar vizibil. Piciorul este alb, dar cu trecerea timpului, tinde să se îngălbenească, în special pe porţiunea de la bază. Carnea este spongioasă şi relativ flască, având miros slab de fructe şi gust acru şi iute. De culoare albă, ea este roșiatic-roză imediat sub cuticulă. Distribuția: specie micorhiză, este întâlnită frecvent în zonele umede ale pădurilor de conifere (pin și molid) şi mai rar în cele de foioase. Fructifică în perioada iulie-octombrie în zona de munte. Comestibilitatea: otrăvitoare. Sinonime: Agaricus emeticus, Russula emetica var. emetica, Russula emetica var. gregaria.