Plopul și ciupercile sale

Populus alba

Există o vorbă veche care spune așa: "Când o face plopu' pere și răchita micșunele" și o folosim pentru a ne exprima dezacordul privind vreo acțiune ulterioară în sensul că "niciodată". Dar câți dintre noi cunoștem cât de eronată este această expresie în sensul propriu? Silvicultura ne-a demonstrat deja în nenumărate rânduri cum că se pot altoi mere cu pere, pruni cu caiși ... dar trebuie neapărat să intervenim în cursul firesc al naturii pentru a obține astfel de încrucișări? Plopul vine să ne ...

demonstreze el însuși, cât de eronată este această vorbă veche și pentru aceasta ne arată cum că va "crește" sigur singurel cel puțin 10 specii de ciuperci superioare, mai mult sau mai puțin comestibile.

Plopul (Populus) ca și copac, este de esență moale și ca atare este foarte ușor atacat de diferiti paraziți (insecte, ciuperci ...), nu este materie primă bună în construcții, dar în schimb este foarte apreciat în industria hârtiei. Având o rată de creștere foarte mare și un aspect decorativ pe măsură, este foarte des folosit la recultivarea terenurilor virane. Avem și câteva specii "autohtone" cum sunt plopul alb (argintiu), plopul negru, plopul tremurător și plopul cenușiu, iar emisfera nordică cunoaște aproximativ 40 de specii de plop. Plopul însă este căutat nu doar de către oameni, ci el atrage și foarte multe ciuperci, care formează diferite legături cu el: micorhize, parazite sau saprofite.

Toate aceste tipuri de legături sunt esențiale într-o plantație sau pădure de plopi pentru că asigură ciclul vieții. Ciupercile ajută creșterea și reciclarea materialului lemnos. Chiar dacă nu vom găsi hribi adevărați sau gălbiori într-o zonă cu plopi, însă vom găsi ciuperci pe tot parcursul anului. Începând de primăvara timpurie cu zbârciogii și terminând cu ciuperci ca Phellinus tremulae pe care le putem întâlni pe tot parcursul anului. Dar mai bine haideți să vedem cam ce putem găsi sub o plantație de plopi:

Ciuperca de plop (Agrocybe cylindracea) este o ciupercă comestibilă, considerată delicatesă; ce apare de prin iulie. Este ușor de recunoscut datorită sporilor de culoare maronie, a lamelor inițial albe apoi maronii, a inelului specific și al mirosului plăcut. Este o ciupercă saprofită ce descompune materialul lemnos mort.

Văloasa plopului (Cortinarius paracephalixus) este una dintre speciile de ciupercile rare de pe la noi și ca atare protejate. Este ușor de recunoscut datorită mirosului specific ca de porumb, respectiv a faptului cum că la apăsare își schimbă culoarea în roșiatic, ca peste nici jumătate de ceas aceasta să se înnegrească.

Pitarca cu picior alb (Leccinum albostipitatum) este o altă specie rară, comestibilă, cel mai des asociată plopului tremurător din zona montană, unde crește pe soluri mai puțin fertile, calcaroase solitar sau în grupuri mici. Dacă o găsim, datorită rarității sale să o lăsăm locului.

Pitarca zgunțuroasă (Leccinum duriusculum), cu toate că nu este un hrib (boletus) adevărat, totuși face parte din categoria pitărcilor apreciate. Se recomandă a se culege cât încă este tânăr și are pălărie fermă, deoarece mai târziu va strica aspectul mâncării. Mâncarea se va întinde ca secrețiile nazale, ceea ce unora crează repulsie.

Buretele pătat (Lentinus tigrinus) este ciuperca comună a foioaselor de esență moale (salcie, plop. ..) și foarte ușor de recunoscut datorită pălăriei sale albe pătate cu solzi maronii, a lamelor albe și sporilor de culoare albă. Este comestibilă cât ciuperca este tânără, iar odată cu maturitatea ea devine fibroasă, necomstibilă.

Iasca plopului (Phellinus tremulae) este parazitul cel mai periculos a plopilor, deoarece provoacă purezirea miezului, mijlocului plopului, consumând lignina acestuia. Roadele sale le putem întâlni pretutindeni, fiind o ciupercă foarte răspîndită și din păcate perenă.

Bureții plopului (Pholiota populnea) este specifică exclusiv plopului și se recunoaște ușor datorită aspectului său lânos/solzos pe pălărie și pe picior, cât și a culorii sale de lut. Se poate întâlni atât pe buștenii gata tăiați cât și pe copacii vii, dar în ciuda aspectului atrăgător, rămâne o ciupercă necomsetibilă datorită gustului său amar.

Ciuperca plopului (Tricholoma populinum) este o ciupercă des întâlnită, specie micorhiză exclusivă sub plopi. Iar datorită coloritului său maroniu este greu de distins sub frunzele căzute, toamna; dar nici nu merită căutat deoarece este necomestibilă. Are un gust amărui, făinos, care nu atrage.

Zbârciogul ceh (Verpa bohemica) este foarte apreciată nu atât gustului său mediocru cât faptului că este printre primele ciuperci ce deschid sezonul. Apare de prin martie și până pe la sfârșitul lui aprilie. Consumată în stare crudă este toxică de aceea este recomandat a fi tratată termic inainte de consumare.

Pita vacii (Xerocomus bubalinus) este o ciupercă comestibilă mai puțin cunoscută, deși se întâlnește destul de des pe terenurile nisipoase cu plopi. Specie micorhiză, se asociază în exclusiv cu plopul alb (argintiu) unde crește solitar sau în grupuri mici. Plopul ajutând identificarea sa printre surate.

Mai sus v-am prezentat cel mai des întâlnite specii de ciuperci de pe sub plopii noștri, dar nu uitați că mai sunt și altele, atât ciuperci superioare cât și a multitudine de ciuperci inferiore, dintre care foarte pe scurt aș aminti Marssonina brunnea, care actualmente a invadat plantațiile de plopi canadieni.