Gheba de stejar (Gymnopus fusipes)

Gymnopus fusipes

Odinioară cunoscut sub numele de Collybia fusipes, Gheba de stejar în zilele noastre se bucură de o nouă denumire și anume  Gymnopus fusipes. Este un adevărat "Dr. Jekyll, Mr. Hyde" al pădurii, deoarece în fața lumii joacă rolul pasiv de ciupercă saprofită, binevoitoare; dar pe ascuns pare să ducă viața parazitului activ și nemilos, cauzând nu de puține ori putrezirea rădăcinii stejarilor. Și ca și cum asta  n-ar fi îndeajuns, imită perfect pasărea Phoenix ...

deoarece  această ciupercă este în stare să renască din propriai "cenușă", la propriu. Exemplarele uscate, deshidratate, sunt în stare să se rehidrateze astfel încât și exemplarele bătrâne să pară proaspete.

Este o (fostă) ciupercă comestibilă, care cel puțin până acum n-a scăpat ciupercarilor. De ce am menționat că este comestibilă la modul trecut? Deoarece cu toate că este considerată a fi comestibilă de majoritatea autorilor, în prezent există suspiciunea cum că ar putea provoca intoxicații asemănătoare celei cauzate de surata sa, Tricholoma pardinum. Dar aș lăsa acest aspect sub semnul întrebării deoarece răspunsul se poate afla probabil tocmai în proprietatea sa regenerativă, și astfel să existe posibilitatea ca intoxicațiile raportate să fie cauzate totuși din eroare umană. Oricum, până ce lumea cercetătorilor va ilumina acest aspect, eu vă atrag atenția asupra acestui posibil aspect negativ, urmând să decideți voi dacă doriți sau nu să consumați această ciupercă.

Caracteristica principală a ciupercii este dată de însăși numele său, Gymn- însemnând gol, golaș, pe când -pus, înseamnâ picior, iar epitetul său, fusipes, descrie forma piciorului asemănătoare instrumentului pantofarilor cu care străpungeau odinioară pielea (îmi scapă acum denumirea, dar grosolan descris este ca și un cui cu mâner). Piciorul acestei ciuperci, asemănător instrumentului menționat, se ascute către partea inferioară,  unde formează un fel de rădăcină ascunsă în pământ. Acest aspect se datorează probabil și faptului că Gheba de stejar nu o vom întâlni niciodată solitară, ea va apărea în totdeauna în grupuri mai mici sau mai mari la baza stejarilor, unde ele vor crește pornind mai mult sau mai puțin din același "centru".

Forma specifică a piciorului o face aproape de neconfundat cu alte specii de ciuperci, iar din cauza suspiciuni de intoxicație, voi omite rețeta pentru aceasta specie de ciuperci, sper că nu mi-o veți lua în nume de rău.

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

Caracterizarea ciupercii Gymnopus fusipes:

Pălăria, 3-7 cm, destul de cărnoasă, la început este convexă ca apoi să devină plată, cu gurgui extins; suprafaţa este foarte neregulată şi cu mici umflături. Margine are deseori tendinţa de a crăpa în direcţie radială. Cuticula este brun-roşcată, foarte lucioasă cu pete de mărime variabilă, mai închise la culoare.

Lamele nu prea dese, foarte înalte şi alterând cu lamelule, sunt legate între ele prin vinişoare extrem de subţiri. Lamele sunt albicioase şi pe parcursul maturizări, se pătează cu brun închis. Lamele pot fi lipite de picior sau libere. Spori de culoare albă

Piciorul, 4-15 cm lungime 0,8-1,5 cm grosime, fusiformă şi foarte solidă, este străbătut de şanţuri adânci şi are la bază o prelungire în formă de rădăcină. Piciorul, mai întâi plin cu o carne spongioasă, este apoi gol pe dinăuntru, este deseori brăzdat în lung de şanţuri mai mult sau mai puţin adânci, uneori turtit şi răsucit.

Carnea este albă, rezistentă şi elastică, iar mirosul şi gustul sunt aproape inexistente, nespecifice.

Ditsribuția: Ciupercă oficial saprofită dar și cu tendințe parazite,trăieşte în grupuri de numeroase exemplare, unite la bază, la nivelul solului diferitelor foioase, în speță stejari, în zonele de deal şi de munte din luna iulie ți până în octombrie.

Comestibilitatea: considerată comestibilă în trecut, suspect în zilele noastre, cel mai bine e să o considerăm necomestibilă pentru moment..