Pocalul de rubin (Sarcoscypha coccinea)

cescuta de rubin
Sarcoscypha coccinea
Pocalul de rubin (Sarcoscypha coccinea) sau Pocalul de rubin al piticilor cum îl mai numesc occidentalii, este una dintre ciupercile cu cea mai mare răspândire pe tot globul pământesc și una dintre ciupercile cel mai greu de identificat printre surate. Speciile Sarcoscypha dudleyi și Sarcoscypha  austriaca sunt practic aceleași ciuperci, diferențele între ele fiind doar la nivel microscopic, și din acest motiv consider că le prezint pe toate trei deodată...

Fiind specie saprofită, de descompunere a materialului lemnos de foioase, cu precădere alun, stejar ... toate trei au o preferință specială pentru alun; totuși, la nivelul celorlalte tipuri de copaci preferate, par să existe diferențieri de preferințe si astfel unii autori susțin cum că ar putea fi un factor de recunoaștere a diferitelor specii de Sarcoscypha. La fel se susține de către unii autori ideea conform căreia aceste specii ar avea lungimea piciorului sau chiar nuanța de culoare diferită. Dar practica ne arată că aceste criterii nu sunt esențiale, nuanța coloritului sau lungimea piciorului variază de la o ciupercă la alta, precum și pădurile fiind în genere amestec de foioase, e imposibil categorisirea ciupercilor după astfel de criterii. Nu ne rămâne decât optiunea microscopului pentru identificarea corectă.

Interesant pentru Pocalul de rubin este faptul că poartă două denumiri științifice în același timp: Sarcoscypha coccinea respectiv Molliardiomyces eucoccinea, lucru ce este permis și acceptat de literatura de specialitate deoarece această ciupercă are formă anamorfă de reproducere (lipsește etapa sexuală în dezvoltarea lor). Printre curiozități aș aminti fugar cum că coloritul stacojiu, de un roșu aprins i se datorează a cinci pigmenți printre care și beta-catotenul; și se crede cum că aceșyi pigmenți ar avea rolul de a transformă energia solară în energie termică, implicit creșterea tempereturii hymniale pentru accelerarea dezvoltării ascusurilor (producătoare de spori) și eliberarea sporilor.

Ciuperca cu toate că nu prezintă cine știe ce interes nici culinar și nici din alte puncte devedere, totuși a cunoscut și uz medicinal, unde sub forma dezhidratată și măcinată, a fost folosit în tratarea bolilor ombilicale la nou născuți. Din punct de vedere culinar, părerile sunt împărțite, unii o consideră ca fiind comestibilă după o fierbere sănătoasă de minim 20 min, alții o categorisesc ca fiind necomestibilă deoarece nu prezentă nici o aromă deosebită, nici consistență, nici o altă valoare exceptând poate coloritul, care poate aduce un plus mâncării. Noile îndrumare însă o categorisesc ca fiind suspectă, și din acest motiv vă recomand răbdarea să vedem ce ne vor arăta studiile mai aprofundate.

I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII













Caracterizarea ciupercii Sarcoscypha coccinea:
Aparatul fructifer 1-4 cm diametru, 1-3 cm înălţime, are formă de cupă foarte largă, cu marginea ondulată şi deseori uşor răsfrântă spre interior. Suprafaţa interioară este netedă şi lucioasă, de un roșu aprins ce va păli odată cu vârsta și va trece chiar către portocaliu. Suprafața exterioară este fin catifelată, poartă același colorit dar puțin mai palid, "albicios".
Piciorul când este prezent, este rudimentar, foarte scurt, subţiat la bază, destul de dens şi cu suprafaţa acoperită de puf fin, de culoarea suprafeței exterioare.
Carnea  este subțire, nesemnificativă și elastică. Fără miros sau gust specific 
Distribuția: Specie saprofită, creşte pe material lemnos aflat în putrefacție, pe ramuri căzute sau sub startul de frunze moarte, în locurile cele mai umede din pădurile de foioase de la deal la munte. Apare odată cu dezghețul și îl vom găsi până în lunile arpilie-mai.
Comestibilitatea: comestibilă, dar fără valoare gastronomică.

P.S. Cum am avut o iarnă fără zăpadă și cu temperaturi apropiate primăverii, Pocalul de rubin poate fi deja întâlnită prin pădurile noastre, dovada există în pădurea Făget de lângă Cluj-Napoca, puteți ieși într-o plimbare să o admirați.

6 comentarii:

  1. :) Drăguţe şi denumirea şi aspectul. Sigur o să o inspire pe Vienela! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. depinde daca trece pe aici sau nu :)

      Ștergere
    2. Le vad intotdeauna pe fb, dar uneori ma iau cu altele si uit sa intru... Pentru asta sunt prietenii buni, asa cum e Radu, care m-a anuntat de la prima (mea) ora... :)Sa vedem daca ma va inspira acest pocal... :)

      Ștergere
    3. Inspirația vine când nu o solicitată, așa că nu insist, poate apare la vreun subiect viitor. Mai am și altele.

      Ștergere
  2. O găsiți în prezent și în pădurea Pusnicu foarte raspindita

    RăspundețiȘtergere