Ceșcuța de domiciliu (Peziza domiciliana)

Peziza domiciliana

Am văzut deja ciuperci care cresc pe copaci, pe sol, în sol, în apă ... De ce n-am citi și despre ciuperci care cresc în casele noastre alături de noi? Nu, nu mă gândesc la mucegaiuri de data aceasta ci la ciuperci superioare cum ar fi Ceșcuța de domiciliu (Peziza domiciliana), care este o ciupercă pe care nu dorim să o vedem în casele noastre, pentru că dacă o găsim, asta înseamnă că ...

ceva  pute în sensul propriu. Cunoașteți cu toții vorba conform căreia "Peștele de la cap se împute", exact așa și cu această ciupercă; dacă a reușit să-și crească fructul în casa noastră, atunci înseamnă că avem ceva putred în casă și o avem deja de ceva vreme, pentru că ea se dezvoltă doar pe materie în descompunere cum ar fi: lemn putred, plăci decorative, ipsos în case, pivnițe, subsoluri umede. Ea este cunoscută din 1877 și este specifică emisferei nordice: Asia, Europa, America de Nord și Antarctica. Nu este o ciupercă pretențioasă și din acest motiv se adaptează foarte ușor condițiilor diverse de la casă la casă.

Cu toate că este o ciupercă superioară relativ des întîlnită în casele englezești și americane, apariția ei nu aduce și bucurie culinară pentru că este o ciupercă necomestibilă.

Deși ca și gustare îi place cel mai mult lemnul în descompunere, nu se dă inapoi nici de la a degusta câte o carpetă "bună". Unde se dezvoltă nestingherită împletită alături de firele carpetei, iar când apare ciupercă ca și fruct, carpeta deja este compromisă total (spre bucuria femeilor, cărora oricum le plac schimbările și shoppingul, iar pentru noi înseamnă găsirea unui meșter bun care să remedieze problema încât să nu distrugem și carpeta cea nouă).

I	II	III	IV	V	VI	VII	VIII	IX	X	XI	XII

Caracterizarea ciupercii Peziza domiciliana:

Aparatul fructifer: 2-10cm lățime, formă rotundă cu marginea ușor ondulată, rareori cu un picior foarte scurt, cu vârsta centrul i se adâncește. Suprafața superioara albicioasă la început devine rapid gălbui-maronie sau chiar maronie, netedă. Sprafața inferioară de un maroniu mai deschis sau albicioasă,fin făinoasă.

Carnea: de culoare palidă (maroniu deschis), subțire, căteodată se gălbenește la apasare, fără miros sau gust distictiv.

Distribuția: specie saprotrofă, crește solitar sau în grupuri în spații închise sau deschise cum sunt casele, subsolurile, garajele ... pe lemnul putred, plăci de piatră decorativă sau pe ipsos pe tot parcursul anului. Are distribuție pe toată emisfera nordică, dar cazurile cele mai frecvent raportate sunt din Anglia și America de Nord.

Comestibilitatea: necomstibilă.